Dacă te-aş întreba,
acum, de ce?
Ce răspuns, ai vrea
să-mi dai?
Am fost sincer până
acum şi, de ce...?
Să te mint, de ce aş
face-o? Mi-e mai simplu
Să spun doar
adevărul!
Tăcerea... mi
te-ascunde. Tăcerea ta, mă sperie.
Mi-e teamă să-ţi mai
spun ceva... teamă, de tăcerea mea.
Dar, te ascult,
zâmbesc, căci glasul tău
Mă relaxează. Muzica
ta... acea puternică voinţă
Aş vrea... să... să
fie şi a mea; atunci când plâng
Ea mă face să râd,
când suspin, ea mă alintă, când...
Şi... aici, când
paharul mi-este plin; cu ea
Cu toată muzica ta;
mă eliberezi,
Mă scapi de streangul
egoismului perfid.
Te caut şi acum, de
la aceeaş depărtare, dar pare-se că
Ai plecat... sau
timpul m-a orbit de nerăbdare.
Te caut cu glasul
muribund.
Aş vrea, să te ascult
din nou, să-mi umplu tolba sufletească.
Unde eşti, spirit
sălbatic!?
No comments:
Post a Comment