Am picat aseară-n
tindă
La nevastă, în
Bihor.
Şi-am călcat-o pe
oglindă,
Când amantul să-l
omor!
Paşi pe cracă am
făcut
Dincolo în living.
Pe canapea, ea a
zăcut
Beată, cică „thinking”.
Era frumoasă, ca
Babuska,
Bat-o pavăza şi
puşca.
Mă-nşelase pe
galbeni,
Mă umpluse cu tâmpeni.
Pierdură-i
nopţile-n amor
Şi-acuma-mi vine
s-o omor!
Deşteaptă
pare-mi-se a fost,
Şi amu’ eu îs ăla
prost..
„Cât or trece anii,
zice:
Mâzga să te purice.
Groapa-n gât să ţi
se scaldă,
Moartea-n veci
să-ţi fie albă!”
„Te-am urât din
prima zi,
Te urăsc! Dar, tu
n-auzi!
Scapără din ochii
mei
Şi piară printre
derbedei.”
„Că sălbatic eşti
ca mura,
Plop înalt şi
împlinit.
Viscolul să-ţi fie
ura,
Şi finalul un
cuţit.”
Şi uite cum m-a
blestemat,
Femeia plină de
păcat.
Acuma, stau să mor
la gura
Mlaştinii
ce-ngroapă şura.
Doamne, eu, mă
sinucid.
Cam iubit, iubesc
şi ştiu
Că îmi fac păcat
lucid.
De fine’ testament să scriu.
Zeciuiala-n bani, o
las săracilor
De nevastă... mă
dezleg.
Proprietatea-o las
nălucilor,
Să fie cimitiru’
întreg.
Şi-amu’ le zic „la
revedere”,
Prietenilor, eu vă
las.
Nu plângeţi,
râdeţi, de durere.
Că am rămas eu fără
glas.
Pe piatra mea, să
scrijeliţi
Atent, cu-o daltă
blândă:
„De nu învăţaţi să
vă iubiţi,
Tot dragostea-i
osândă.”
No comments:
Post a Comment