Eul Clujului

Petrec subit, cu gândul, pagini

Dintr-o carte surdă.

Petrec, visând cuvântul,

Petrec cu ploi de vară.

Cresc alene, troienile, pe geamuri aburinde.

Cad luminile, se scaldă, în oglinzi opale.

Nemuritori venind, pe scaun, dau năvală.

Afară, pe acoperiş, cuvinte stau să şadă.

Poeţii de la Cluj asudă, scriind o poezie caldă

Într-o aglomeraţie surdă ce,

Pălesc ca florile în iarnă... şi atât auzi:

„Paginile uscate, cărţile să ardă!”

La Cluj, mai luptă un „EU”.

E curajos şi falnic, urcă să nu cadă...

Cuvânt înscris, se tatuează pe peretele obrazului

Poeţii de la Cluj, acele mici... vedete.

Ridică ochii către cer, prăpădul vestejeşte,

Lacrimile spală, versurile fumegă, dorul oblojeşte

Poezia, spune : „Eu nu sunt aici decât,

Să fiu poet de licurici.”