Tuesday, 8 January 2013

Elegie scumpă


Îmi pare rău când sunt o damă nespălată
Iar gândurile mi se încheagă, ca sângele într-o artă
Şi vorbele spurcate-mi ies din gură, să te bată.
Alaltăieri când ţi-am privit iar chipul, mi-a venit să plâng.
Căci cu fiecare noapte care trece, îmi apari în gând
Şi cu fiecare clipă de pe ceas, mi te văd plecând.

Şi-aş vrea o clipă doar din viaţa mea
Să îţi ofer în dar o căpşunea,
Şi clipa aceea eu aş vrea să fie dulce ca şi ea.
Însă timpul nu mai poate fi recuperat
Tot ce-am făcut şi totul răul pe care ţi l-am provocat,
Mă face să par în faţa ta un îngâmfat.

Noaptea-mi pare tot mai des o cale de sfârşit
Şi viaţa dinainte-mi spune zilnic:”Frate, te-ai pripit!”.
De ce sunt oare aşa tâmpit?
Şi vrea mai mult... ofer şi tot ce mi-a rămas...
Mai risc subit şi-atunci când sunt într-un impas.
Să vreau, să te iubesc, sunt verbele ce mi-au rămas.

No comments:

Post a Comment