Metamorfoză lirică

Nu mă lua pe adică, du - mă pe platonică!
Spune-mi plumb, să-ţi spun de Eminescu.
Fă-mi un vânt, să-ţi cânt ca Minulescu...
Iar la poartă de m-aştepţi, ca umbrele în pereţi
Nu mai căuta Luceferi, când damele-ţi sunt teferi.
De ai iubit, iubeşte iar, cu sihăstrie.
De ura lasă urmă, pe morminte ploaia să se-ascundă.
Fie Luna, ploapa nopţii, fie dragostea ca hoţii!
N-am să uit că te-am văzut, pe cerdac, de dedesupt...
Şi stăteai atât de mândră, la fiecare fecior ce-ţi cântă;
Şi erai prinţesa mea, cel puţin, atunci când pot visa.
Plec acum, să spăl păcatele, cu frunze de ienibahar.
Plec să cânt, la stele, să mă facă far...
Rămân, cu gândul totuşi, să-ţi veghez veacul!
Rămân, cu gândul, că voi fi tot eu, acul
Ce străpunge roaba nopţii, să-ţi vestească
ţi-au venit ploţii...