Stam aşa şi mă gândeam, la mine, la tine, la noi,
Mă gândeam şi la ei, şi mă gândeam, ce să zic...
Prin câte gânduri trece-un gând făcându-mă să mă gândesc
la tine.
Şi nu sunt gânduri neplăcute, sunt gânduri noi, sunt gânduri
care dor. Şi dor de dorul tău, şi dor de dorul dorului tău.
Şi mă uitam acum, iar printre gânduri, gândindu-mă
Eu ce rol am gândindu-mă la tine, şi de fiecare dată-mi spun:
Tu, nu eşti doar un gând ce trece, tu eşti un gând
Veşnic, cald, iubit, un gând ce dacă nu vrea
Nu trece!
Dincolo de-aceste gânduri, mă vedeam pe mine, şezând.
Şedeam, sub cerul înstelat, pe un morman de pietre..
Şi acesta, era un gând, un gând atâta de uscat
Un singur gând!
Şi m-am întors cu gândurile-n realitate, ca să spun cuiva
Să-ntreb pe cineva, de ce, gândurile gândesc mai mult decât
aş vrea... de ce gândul mă face să mă gândesc numai la ea!?
Iar în final concluzia:
Gândul, nu e ea, e doar dorinţa mea, dorinţa mea
Să mă gândesc în fiecare zi, numai la ea.
No comments:
Post a Comment