Mi-e frică să vă spun

Mi-e frică de cuvintele ce urmează, eu, să vi le spun

Şi faptele zadarnice scăldate în răsplată.

Mi-e atât de frică, că am să uit tot, am să ma pierd

În acel moment în care se presupune că e totul sau nimic.

Mi-e atât de frică să las o lacrimă să îmi atingă chipul

Arzând ca un infern nebun.

Pomeţii înecaţi şi ei în negura obrazului, se pierd

Şi mi-e atât de frică, c-am să mă pierd şi eu.

Chiar dacă trebuie să mă repet, nu-mi pasă, am să o fac

Şi am să spun că mi-e atât de frică

De ce veţi zice, voi, când mă veţi auzi zicând

Că fapta mea nu a fost decât un act ratat, doar că aici

Totul, nu s-a terminat. E în capul meu

Şi mi-e atât de frică, încât mă ascund sub pat, sub scaun sau

Chiar sub ochii voştrii aţintiţi în vid căci nu se poate spune că sunt asupra mea.

Şi mi-e atât de frică, încât de tristeţe vă zâmbesc iar de disperare râd;

Plecat, dar cu inima rămasă la loc, cu ochii pierduţi în

Gândurile negre ce mă încearcă, mă silesc...

Mi-e frică să vă spun şi ce-a rămas

Vă protejez pe voi, de mine sau de voi, iar voi vă protejaţi

De sine... iar în final mi-e frică să vă spun

Dar vă iubesc pe toţi, pentru că asta ştiu să fac eu

Cel mai bine.