E seara, dar e iarna si
O ploaie deasa de nea, se asterne bland
Pe oglinda irisului...
Acum, acolo, pe treptele livide din castel;
Sedeam, eu si cu ea, doi porumbei albi
Cautand, sub aripi, caci frigul ne acapara, dragoste inepuizabila.
De sus, Luna, zambea, caci ea vazuse multe,
Si era cuprinsa de ardoarea celor doi.
In jur, lumea trecea, ignorand momentul.
Ce doi, curpinsi de flacari angelice,
Adusi de vant, pe culmile pamantului de rasarit...
Scruntau, prin noapte, ochii unul-altuia, cu ganduri pline de dorinte.
O mana, mangaia serafic pe cealalta.
Obrazul, era de-un rosu aprins, ca marul copt.
Buzele, se cautau, prin bezna ochilor inchisi.
Frigul patrundea prin vene, vrand sa ne opreasca, dar dragostea-l da
Spre pierzanie....
No comments:
Post a Comment