De ce oare pe clape, nu se scrie,
Si muzica
E asternuta pe sicrie de paduri?
Si ce daca ochi-ti plang…
Iubeste, caci e bine
Si nu te speria, copile!
Sapte corzi, si-un zambet fals
Uitata plasmuire, ce-ai fi vrut
Sa cobori, in paradisul mortii?
Ieri, dincolo pe foaie, tu mi-ai scris
Mangaieri, cuvinte
Glasul unei viori, si sunetui fierbinte!
Glas, pe sticla colorata, mosaic
Mai vrei, mai cauti?
Nu renunta! Caci esti infometat…
Praf, polen de inima frapat
N-o lua in serios
E doar, ea, fecioara, a scapat!
Prin ce vis, oare am plasmuit
Ardoarea plastica, infima
Spune, Luno, pleci si tu?
Ah! Nu are nici un rost, s-a rupt
Iar sunetul, sunetul lunatic
Greu se croseteaza-n minte…
Privesc, o ploaie abstracta, pe un Picaso
Afara tuna, maica, afara tuna!
Pe canapea, agil, se joaca focul plasmuit…
Nu! Nu mai persiflat destul, femeie...
Privirea inca ma ucide
Si cad pe-o gheata topita, inselata.
Sa cred, sunet de nai, ca tu
Sa vrei
Pe canapeaua ierbii, sa visam!?
Ce stele, prinse-n societatea dulce
Ca o minciunea.
Ce forma, te cunosti, esti tu…
Simpla tandrete, o mana asternuta
Pe chipul vantului.
Te rog, asteapta, eu ma pierd.
Lumina, sfadeste-ma de poti.
Arata-mi oglinzile pagane, usa.
Femeie! Da-mi macar, o cheie, peste drum…
Afara arde inima, iar trupul vid
Se topeste, dupa tine, dar nu se poate
Iar sunt pe rug, legat de corp!
Si am vrut, desi sunt abatut
Sa-ti mai spun ceva
Dar, pare-se ca am uitat…
No comments:
Post a Comment