Crampeie de sticla… falduri de satin
Iubirea te apasa, mormantul ti-e un chin…
Scrijelit pe foaie, e cuvantul inramat;
Poezie, fir de flacara-n nestire.
Amor…. Uitat de gand, uitat de dor
Sfiit refuz, emotie dusa pana la abuz.
Gand separator…
Sarind pe campul inflorit, tu, fluture de noapte
De ce scalzi, cu lacrimi, de ce rasul tau e fad?
Oriunde m-ai duce, tu vant, tu nor, tu sare de amor
Falesc avid, ma sufoc in munca ca un nebun scrantit.
Unde esti tu lume cruda, sa te am macar pe tine,
Unde esti, iubire surda, sa imi spui c-am putea fi,
Noi doi….
Fecioara…. Nu fii o repulsie, nu ma alunga din fata ta,
Sunt mort, pe crestele multimiilor de oameni
Scufundat, lasat, uitat, prins in mlastina crudei credinte.
Doar drumul catre tine mi-a ramas… impreuna cu lacrimile fericirii;
Gard viu, din mrejele trupesti, alungat de om, aruncat…
Nu spune NU, cand stii ca esti opal sihastru.
Pretul vietii…
Dementa literara, asternut de prestigiosi,
Rarefiat, prin pietre de glosar pagan.
Crespusculul esti tu sa crezi, caci faptele ti-o spun…
Nu transforma cuvintele, sau sterge cu sapun
Pe piatra funerara, dincolo de al tau drum, e scris
“Eu sunt, al tau, Nebun!”
No comments:
Post a Comment