Meleag de vis

Există două lucruri pe care un copac le-ar face când se trezeşte

De dimineaţă... scuturându-şi frunzele, îşi alintă briza.

Platonic însă florile, la poalele copacului bătrân, se plâng;

Ba că umbra e prea deasă, ba ca briza e năbădăioasă, ba

că soarele, le-a ars pe vârfurile de petale, de aici, se-aude uneori

Doar plâns de jale!

Dincolo de codrii, pe câmpiile ilustre, şed cu burta la soare trei trântori.

În concluzie, iarba creşte leneş sub norii strânsi pe cer... va ploua sau

vine noaptea!? 
Pe partea cealaltă păleşte regina, cu splendoarea ei euforică.

Noaptea, în poeniş, natura îşi arată talentele muzicale, scenice....

Pe mica scenă la poala unui nuc, 
greierii cântă la vioară viaţa lor, cea de hoinar,

Apoi licuricii, se-mpletesc în dansuri de lumină, 
iar funiciile ne-aduc aminte

Şi acum de cancanul cel de altădată...

Eu şed şi privesc, de sus, acest minunat spectacol ce natura mi-l aşterne-n gând. 
Stau şi mă întreb

De unde-atâta dragoste-ntre ei, greieri, furnici, trantori şi soricei...? E clar

Copacii sunt bătrânii cei mai înţelepţi,
am să rămân aici şi am să dorm în poala unui tei

Ca sufletul să-mi plângă de amar şi inima să doarmă, 
iar la sfârşit, când mă trezesc

Această linişte să nu fie-n zadar.