Sunt în anul trei şi, ia te uită sunt cu ei...
Şi cânt, şi beau şi iară cânt, cu patos de parcă
Am mâncat prea mult ardei.
Când sunt cu ei, e altfel, zâmbesc, râd, sunt tot
timpul fericit.
Acum sunt singur, şi parcă mă apasă
un fior de oboseală. Ştiu ce se spune printre voi,
Aud mai multe decât vreau, vă simt şi de
n-aş vrea... Însă rămân prieten devotat, iert,
zâmbesc, sunt fericit.
M-am născut aşa cum sunt, şi ştiu că nu vă place
Dar acesta nu-i motiv ca eu să plâng, să mă ascund.
Rămân cu voi sau fără voi... Eu nu oblig pe nimeni
Să fie prieten doar din mila sa. Eu nu vă spun ce
cred,
Căci caut să nu judec, să nu spun ce poate, nu-i
adevărat!
Dar atunci, când fiecare suferă, eu văd şi nimeni nu
se poate ascunde.
Dacă e să plângi, făo, de ce nu, nu e o ruşine... eu
plâng adesea
Plâng de dor, plâng pentru ea, plâng pentru voi, plâng
ca să tac,
Plâng chiar şi atunci când nu ştiu ce să fac.
Şi ceea ce fac, cu viaţa mea, îmi place, căci profit
de fiecare zi
Ca şi cum aceasta ar fi, ultima!
No comments:
Post a Comment