Dincolo de fapte savarsite
pe foi, pierdute-n amintiri
E scris,
cu scopul, sa se uite....
Un zambet surd, periclitat
de turturi cristalini de gheata.
Cuvinte aduse ca o persiflare crunta
in auzul receptor, indepartat...
Miez uscat, in toamna timpurie
Parca
erai, azi, aici la mine-n brate
Crescandu-mi pofte mari,empirice.
Fapta, e acum, cea irosita inutil
si timpul
Mi te-a sfaramat, te-a dus cu vantul
Rugandu-ma sa caut, acolo
dincolo
de stelele rupestre si de astrii, pe bolta alungita
a unei cai lactee...
O creanga din copacul, dus dincolo de moarte...
Aduce falnic, copacul inflorit
un dar din promisiune, o arma fala, un capastru
Cea facut atunci, acum, nu mai avea valoare,
caci, miezul meu, a-mbatranit, s-a uscat,
s-a sfaramat.
Acum, privind copacul vietii
de pe panta unei creste incretite,
Nu mai pot, sa cant, sa spun, sa fac
sa nu-mi aduc aminte,
ca el s-a dus, si era miezul.
si viata vesnica-n singuratate
E ca o frunza vie, ce acopera un fluture maiastru
Ce-n doua zile, sta sa moara zburand
spre cerul
de un infinit albastru...
No comments:
Post a Comment