De ce nu vezi...

Instig cumva, atata rautate, pe sticla mata
a paharului cunoasterii!?
Nu pot sa ma feresc, de-atatea mori, lasate-n poala vantului
Falnica roseata din obraji, ma tradeaza...
Greu, imi e sa-mi stapanesc instinctul animal
sa nu mai torc, in ochii tai.
Rareori, norocul imi surade
sa te privesc, sa-mi mangai inima, cu zambetul tau inocent...
Dar sunt aici, nu sunt al tau, sunt acolo
unde, tu, ai cat mai multa nevoie
De ce, nu pot sa stiu, fericit
sper doar ca pot...
Mai este timp, caci anii nu ma lasa, sa te uit
Hain, ca lupul, mi te cauta,
ma obliga:
Musca carnea, cea din tanara frumoasa
Nu lasa, pur sange printre falnicele fiare, preanumite fiinte...
E ros, obiectul acela, ce l-ai lasat pe noptiera
E vechi, macabru printre umbrele lasate, de a noptii lumanare
Dar sti, ca eu iubesc, tot ce e-n jur
asa ca, daca poti, te rog, nu il lasa acolo
si curata-l in ochii fiarelor, caci si el are suflet. Chiar atat
de mic, cat poate el sa fie,
Eu, te rog, nu il lasa sa piara in avida disperare...
Fa-l sa fie, asa cum sti sa iubesti, si stiu
ca atunci, te va iubii si el
pe tine...


Acum sa-ti spun, daca te poti ghicii in aceste versuri, aceea poti fi tu...